Photocredits: cgillo (Photoplusmag)
Asa cum am promis, revin cu alte trei categorii de Fb-isti. Sa-i luam pe rand:
SHARE-rii sunt, asa cum le spune numele, cei care share-uiesc. Orice. Daca lor le place de tine sau le place o poza, o melodie, un citat, o expresie, o stare, un gand al tau, apasa butonul de share. Uneori, nici macar nu dau un like celor de la care ‘’imprumuta’’ postarea respectiva.
Sunt share-rii de ocazie, cei care nu te obosesc cu postarile lor, care share-uiesc in pauza de masa, sau la tigara de dupa si share-rii de profesie, care se apuca de postat cu o rapiditate ce l-ar face invidios si pe Usain Bolt. Astia iti umplu news feed-ul instantaneu. Share-uiesc fara sa discearna, fara sa vada, fara sa asculte, pe principiul ..’’e mult, e bun!’’. De cele mai multe ori sfarsesc prin a fi eliminati din news feed sau scosi din lista de prieteni. Sunt obositori, lenesi si lipsiti de orice urma de originalitate.
WATCH-erii…eee…astia sunt filosofii facebook-ului. Astia sunt aia care isi arcuiesc sprancenele, isi tuguie buzele subtiri, se aseaza confortabil in fata PC-ului si se apuca sa vada ce a postat lumea. De obicei, asta se intampla la sfarsitul zilei. Incep sa analizeze postarile prietenilor virtuali, sa traga concluzii, sa emita judecati de valoare. Dar nu le fac publice. Ei nu comenteaza niciodata, nu dau like, nu te deranjeaza. Doar te judeca. Sunt ipocritii care-si rad in barba spunand cat de penibil esti tu, cel care a postat ceva, care a dat un check-in, sau a spus public ca e indragostit. Astia sunt cei plini de frustrari, timizii, cei care nu socializeaza, care se inchid in ei si apoi se inchid cu totul intre patru pereti, care se considera mult prea diferiti de marea masa a ‘’postatorilor’’ de Fb. Dar sunt cei care nu pot trai o zi fara Fb, fara sa vada daca altii s-au facut de ras postand cine stie ce. In viata reala, astia ar fi cei mai periculosi. Rai, invidiosi, plini de ranchiuna, ascunsi. Pe Fb, mutenia lor ii face inofensivi. Astia sfarsesc facandu-ne sa uitam pur si simplu de ei si de existenta lor virtuala.
CONCURSAGII….eee…recunosc, pe astia i-am descoperit de cand mi-am deschis floraria. De fapt, de cand am dat drumul primului concurs pe Fb. Astia sunt o specie aparte. Marea majoritate sunt someri, persoane cu venituri mici, pentru care fiecare ‘’ceva’’ gratis conteaza. Ei isi fac un cont de Fb, de obicei invatati de unul cu mai multa carte, isi adauga cativa prieteni, in 99% din cazuri familia si se apuca sa caute concursuri. Pe Fb sau pe orice site de concursuri care ii trimite la Fb. Nu conteaza ce concurs, ce premiu, cat dureaza, in ce conditii. Aproape toate concursurile de pe Fb, impun doua conditii de baza pentru a castiga.. like&share. Ei dau like si share-uiesc cu cei 10 din neamul lor, care, evident ca participa si ei la concurs. Cred ca 15% din cei care s-au inscris la concursul Florariei cu povesti, sunt Concursagii de profesie. 10 prieteni si 3000 de pagini apreciate. Ce e amuzant e ca mai mult de jumatate sunt de aiurea, de oriunde, dar nu din Bucuresti. Ei nici macar nu se uita ca premiul se livreaza in Bucuresti, ca nu-l trimit nicaieri, ca nu ma intereseaza daca cineva vrea sa plateasca taxele de curier. Am un regulament, e clar si neinterpretabil. Asa ca, abia astept sa-i comunic asta unui berbec din Vascauti, pe care il voi anunta ca a castigat, dar nu e eligibil. Concursagiilor le-as pune o singura intrebare: daca as posta un concurs, care ar avea ca premiu un transplant gratuit de inima, s-ar inscrie ei si familiile lor?
Ar mai fi cei care-si schimba statutul zilnic, deprimatii, parasitii, cei carora li se pare ca toti le sunt dusmani, cei care posteaza intr-una citate sau melodii de dragoste sau cei care-si pun poze in ipostaze sexualo-jenibile, dar..despre astia, cu alta ocazie.
Ar trebui sa traim intr-o lume frumoasa si asta sa ne ocupe tot timpul.
Floraria cu Povesti 